Stiam ca mai am multe de spus ... si cum am precizat in articolul precedent ... am revenit cu un nou articol pt "fanii mei". Oooops! ... pentru cititorii mei fideli si putini:))
Ce mi'a venit mie acum sa vorbesc despre promisiuni? ( de fapt nu mi'a venit nimic). Hmmm ... un articol din bloggul Irynei (mononeuronala cum isi spune ea - eu nu cred asta ... dar nu e cazul sa vorbesc despre asta aici). Articol intitulat la fel: "promisiuni". Eu i'am adaugat si "...". cred ca depinde de starea de spirit (asa cum am scris mai devreme ... e toamna in sufletul meu).
"Ce usor e sa spui cuvantul asta "promisiune"... Cine nu l-a folosit de atatea ori, pentru ca apoi sa incalce complet ceea ce candva a promis solemn sau, si mai rau, cati dintre noi nu au promis ceva stiind de la bun inceput ca nu se pot tine de cuvant? Si cati dintre voi promit lucruri pe care stiu ca nu le vor indeplini niciodata? Am folosit astfel pronumele, pentru ca da, si eu sunt una din acele persoane care, indiferent de cat au incercat, nu au reusit sa faca mereu ceea ce au promis. Dar eu stiu ca cel putin m-am straduit de fiecare data si am dat tot ce am avut mai bun din mine ca sa fac exact cum am spus. Dar nu a fost vina mea ca destinul mi-a fost uneori potrivnic..."
Adevarul e ca uneori preferam sa ni se spuna totul in fata, alteori ... preferam o minciuna nevinovata (doar suntem oameni ... eeeh ... unii dintre noi ... pentru ca multi sunt animale pe langa adevaratele animale. Niste salbateci.). Insa ce se intampla atunci cand minciunica aia nevinovata se transforma in iluzie pentru celalalt? Ce se intampla atunci cand tu esti unica speranta a altcuiva si promiti ca'l vei ajuta dar nu o vei face? Nu o vei face nu pentru ca nu poti, ci pentru ca ti'e prea lene sau nu vrei sa ajuti? Dar totusi promiti ca'l vei ajuta ... Ce se va intampla atunci cand vee ca singura solutie e departe de a fi finalizata? Ce se intampla cand vede ca iluzia lui e o "fata morgana" care dispare? Ce se intampla cu sufletul acelui om care'si vede visul pentru care a luptat atat de mult naruindu'se doar fiindca u nu vrei sa ajuti. Sau fiindca i'ai dat o speranta falsa. Durerea simtita atunci - cand va afla ca visul sau se prabuseste in praful iluziilor - ... e mult mai mare decat simplul adevar ce trebuia spus mai devreme:"nu pot sa te ajut", "nu vreau sa te ajut", "mi'e prea lene sa te ajut", sau un simplu "Nu meriti sa te ajut". Orice numai nu o iluzie destramata. Adevarul doare ... dar e mult mai linistitor. Eu nu mai promit ... si cand promit ... promit ca o sa incerc. Si nu sunt vorbe in vant. Chiar incerc! E mai bine asa.
Asa ca dragii mei, cand mai promiteti ceva, ganditi'va inainte daca puteti rezolva ceea ce promiteti. Ooooofff! Iar m'am trezit eu meditand.
Sa auzim numai de bine!
joi, 4 septembrie 2008
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
ar fi mai multe de comentat in legatura cu articolul asta:
1.umorul incipient e super, mai ales ca e pe seama mea :)) intr-o zi mi-ar placea sa citesc ceva mai detaliat despre neuronul meu singular, dar pana atunci ma delectez cu articole precum acesta :)
2.sa trec si la esenta postului:
Ce se intampla cand vede ca iluzia lui e o "fata morgana" care dispare? Ce se intampla cu sufletul acelui om care'si vede visul pentru care a luptat atat de mult naruindu'se doar fiindca u nu vrei sa ajuti. Sau fiindca i'ai dat o speranta falsa. Durerea simtita atunci - cand va afla ca visul sau se prabuseste in praful iluziilor - ... e mult mai mare decat simplul adevar ce trebuia spus mai devreme...
Cred ca sunt cele mai adevarate si triste cuvinte pe care le-am auzit in ultimul timp. Poate pentru unii, vor fi ca o palma rece, care le va deschide ochii...desi, de cele mai multe ori, ochii care nu vor sa vada sunt cei mai orbi...
Stau si ma intreb, de ce e asa de greu sa spui adevarul?
recitesc postul asta si resimt acelasi gust amar...
Trimiteți un comentariu